1Ti 4:1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
1Ti 4:2 abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
1Ti 4:3 Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
1Ti 4:4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri;
1Ti 4:5 pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
1Ti 4:6 Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat-o până acum.
1Ti 4:7 Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
1Ti 4:8 Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
1Ti 4:9 Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
1Ti 4:10 Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.
1Ti 4:11 Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri.
1Ti 4:12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
1Ti 4:13 Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora.
1Ti 4:14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.
1Ti 4:15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
1Ti 4:16 Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
Versetele le puteți găsi navigând în jos!
Concepute pe versete Biblice din mai multe tematici
Atras de frumusețea caracterului lui Hristos
Articol conceput pe versete Biblice
Întâlnirea cu Hristos este întotdeauna o experiență transformatoare. Citește acest articol pentru a afla despre profunzimea caracterului Domnului Isus, care ne îndeamnă la o relație mai strânsă cu El.
Lucrurile lui Dumnezeu, care la inima omului firesc nu s-au suit
Predică audio concepută pe versete Biblice
Asculta această predică care-ți va dezvălui profunzimea planului divin pentru omenire. Află despre modul în care Dumnezeu își revelează Împărăția celor care îl caută cu o inimă curată.
Împărăția lui Dumnezeu, Legile și cetățenii ei
Predică scrisă concepută pe versete Biblice
Această predică scrisa îți oferă o înțelegere clară a principiilor divine și a modului în care putem deveni cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu. Descoperă legile care guvernează Împărăția lui Dumnezeu și învață cum să trăiești conform voii Lui.
Pe versete versete Biblice
Frica de Domnul, rolul acesteia in planul lui Dumnezeu
Predica conceputa pe versete Biblice
Asculta aceasta predica pentru a descoperi respectul profund pe care suntem chemati sa-l avem fata de Dumnezeu. Invata cum frica de Domnul nu este o emotie, ci o necesitate in viata autentica de credinta.
Rolul uceniciei in planul lui Dumnezeu
Predica scrisa conceputa pe versete Biblice
Citeste aceasta predica scrisa pentru a aprofunda importanta urmarii lui Hristos in viata de zi cu zi. Invata cum ucenicia nu este doar un proces de invatare, ci un angajament profund fata de valorile si invataturile lui Hristos.
Lucrurile din Imparatia lui Dumnezeu
Articol conceput pe versete Biblice
Acest articol îți va revela unele din comorile ascunse ale Imparatiei divine. Afla cum valorile si principiile Imparatiei lui Dumnezeu pot transforma viata ta de zi cu zi.
Broșură concepută pe versete Biblice
ROSTUL VIEȚII
La o analiză mai atentă, observăm că aproape nimeni nu se oprește să se întrebe care este adevăratul rost al acestei vieți limitate. De ce îmbătrânim? De ce ne îmbolnăvim și murim? Care este originea morții și cine a stabilit aceste reguli ale vieții?
Multe întrebări se învârt în jurul sensului existenței noastre: Ce rost are să ne naștem, să trăim 70-80 de ani, doar pentru ca totul să se termine la cimitir? Care este scopul acestei scurte vieți pe pământ? Suntem doar consumatori ai timpului? Ce sens are să ne bucurăm de viață, dacă, în cele din urmă, vom muri și vom fi uitați?
Ce scop a avut Dumnezeu când a creat omul? A fost acela ca omul să trăiască doar pentru a muri și a fi uitat? Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte? Este moartea un pas către o altă formă de existență, o tranziție spre altceva?
Citind această broșură, vei putea descoperi în profunzime scopul existenței noastre din perspectiva Sfintelor Scripturi. Descoperă modul în care Dumnezeu poate aduce claritate și direcție vieții noastre.
1 Timotei 4 verset cu verset
0 Comments