2Co 12:1 E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.
2Co 12:2 Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).
2Co 12:3 Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie),
2Co 12:4 a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.
2Co 12:5 Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.
2Co 12:6 Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.
2Co 12:7 Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf.
2Co 12:8 De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
2Co 12:9 Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
2Co 12:10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
2Co 12:11 Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.
2Co 12:12 Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.
2Co 12:13 În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte Biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!
2Co 12:14 Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.
2Co 12:15 Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?
2Co 12:16 Fie şi-aşa! Nu v-am fost sarcină deloc. Dar, zic ei, ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.
2Co 12:17 Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia, pe care i-am trimis la voi?
2Co 12:18 Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; şi împreună cu el am trimis şi pe fratele: a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh, şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?
2Co 12:19 De multă vreme voi vă închipuiţi că, vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri, le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.
2Co 12:20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări.
2Co 12:21 Mă tem ca, la venirea mea la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile, pe care le-au făcut.