Ecc 6:1 Este un rău, pe care l-am văzut sub soare, şi care se întâlneşte des între oameni.
Ecc 6:2 Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.
Ecc 6:3 Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.
Ecc 6:4 Căci aceasta din urmă piere o dată cu venirea ei, se duce în întuneric, şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric;
Ecc 6:5 n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.
Ecc 6:6 Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
Ecc 6:7 Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.
Ecc 6:8 Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
Ecc 6:9 Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
Ecc 6:10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.
Ecc 6:11 Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
Ecc 6:12 Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?
0 Comments