Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; (Matei 3:5)
şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan. (Matei 3:6)
Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, şi eu nu sînt vrednic să -I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc. (Matei 3:11)
Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. (Matei 3:13)
Dar Ioan căuta să -l oprească. ,,Eu“, zicea el, ,,am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?“ (Matei 3:14)
Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.“ Atunci Ioan L -a lăsat. (Matei 3:15)
De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s’au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El. (Matei 3:16)
Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. (Matei 28:19)
a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. (Marcu 1:4)
Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan. (Marcu 1:5)
Eu, da, v’am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.“ (Marcu 1:8)
În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan. (Marcu 1:9)
Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel. (Marcu 1:10)
Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. (Marcu 16:16)
Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului, şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor, (Luca 3:3)
Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: ,,Cît despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decît mine, şi căruia eu nu sînt vrednic să -I desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc. (Luca 3:16)
Drept răspuns, Ioan le -a zis: ,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu -L cunoaşteţi. (Ioan 1:26)
Eu nu -L cunoşteam; dar Celce m’a trimes să botez cu apă, mi -a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.` (Ioan 1:33)
Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:5)
După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza. (Ioan 3:22)
Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi. (Ioan 3:23)
Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.“ (Faptele Apostolilor 1:5)
,,Pocăiţi-vă“, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38)
Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s’au adaus aproape trei mii de suflete. (Faptele Apostolilor 2:41)
Dar cînd au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atît bărbaţi cît şi femei. (Faptele Apostolilor 8:12)
Chiar Simon a crezut; şi dupăce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari cari se făceau. (Faptele Apostolilor 8:13)
Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ,,Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?“ (Faptele Apostolilor 8:36)
Filip a zis: ,,Dacă crezi din toată inima, se poate.“ Famenul a răspuns: ,,Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor 8:37)
A poruncit să stea carul, s’au pogorît amîndoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. (Faptele Apostolilor 8:38)
Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi -a căpătat iarăş vederea. Apoi s’a sculat, şi a fost botezat. (Faptele Apostolilor 9:18)
,,Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, cari au primit Duhul Sfînt ca şi noi?“ (Faptele Apostolilor 10:47)
Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămînă cîteva zile la ei. (Faptele Apostolilor 10:48)
După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne -a rugat şi ne -a zis: ,,Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămîneţi în casa mea.“ Şi ne -a silit să intrăm. (Faptele Apostolilor 16:15)
Temnicerul i -a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le -a spălat rănile, şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. (Faptele Apostolilor 16:33)
Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre Corinteni, cari auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost botezaţi. (Faptele Apostolilor 18:8)
Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?“ le -a zis el. Şi ei au răspuns: ,,Cu botezul lui Ioan.“ (Faptele Apostolilor 19:3)
Atunci Pavel a zis: ,,Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Celce venea după el, adică în Isus.“ (Faptele Apostolilor 19:4)
Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. (Faptele Apostolilor 19:5)
Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? (Romani 6:3)
Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. (Romani 6:4)
Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? (1 Corinteni 1:13)
Mulţămesc lui Dumnezeu că n’am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, (1 Corinteni 1:14)
pentruca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. (1 Corinteni 1:15)
Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. (1 Corinteni 1:16)
De fapt, Hristos m’a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. (1 Corinteni 1:17)
Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr’un singur Duh. (1 Corinteni 12:13)
Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v’aţi îmbrăcat cu Hristos. (Galateni 3:27)
Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. (Efeseni 4:5)
fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L -a înviat din morţi. (Coloseni 2:12)
Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, (1 Petru 3:21)
0 Comments