Noul Testament
După ce au cîntat cîntarea, au ieşit în muntele Măslinilor. (Matei 26:30)
Dupăce au cîntat cîntările de laudă, au ieşit în muntele Măslinilor. (Marcu 14:26)
Şi Maria a zis: ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul, (Luca 1:46)
În clipa aceea, i s’a deschis gura, i s’a deslegat limba, şi el vorbea şi binecuvînta pe Dumnezeu. (Luca 1:64)
Zaharia, tatăl lui, s’a umplut de Duhul Sfînt, a proorocit, şi a zis: (Luca 1:67)
Şi deodată, împreună cu îngerul s’a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd: (Luca 2:13)
Şi cînd S’a apropiat de Ierusalim, spre pogorîşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile, pe cari le văzuseră. (Luca 19:37)
Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. (Faptele Apostolilor 16:25)
şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: ,,De aceea Te voi lăuda printre Neamuri, şi voi cînta Numelui Tău.“ (Romani 15:9)
Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea. (1 Corinteni 14:15)
Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, şi cîntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. (Efeseni 5:19)
Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră. (Coloseni 3:16)
cînd zice: ,,Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării.“ (Evrei 2:12)
Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc Numele Lui. (Evrei 13:15)
Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări de laudă! (Iacov 5:13)
Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: ,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. (Apocalipsa 5:9)
Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cari fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt. (Apocalipsa 14:3)
Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau: ,,Mari şi minunate sînt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al Neamurilor! (Apocalipsa 15:3)
Vechiul Testament
Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: ,,Voi cînta Domnului, căci Şi -a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. (Exod 15:1)
Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m’a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. (Exod 15:2)
Maria răspundea copiilor lui Israel: (Exod 15:21)
Moise a răspuns: ,,Strigătul aceasta nu -i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni cari cîntă!“ (Exod 32:18)
Atunci a cîntat Israel cîntarea aceasta: ,,Ţîşneşte, fîntînă! Cîntaţi în cinstea ei! (Numeri 21:17)
Acum, scrieţi-vă cîntarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s’o cînte, pune-le -o în gură, şi cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. (Deuteronom 31:19)
Cînd va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cîntarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n’o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, cari se arată şi azi, înainte chiar ca să -l fi dus în ţara pe care am jurat că i -o voi da“. (Deuteronom 31:21)
În ziua aceea, Moise a scris cîntarea aceasta, şi a învăţat pe copiii lui Israel s’o cînte. (Deuteronom 31:22)
Moise a rostit toate cuvintele cîntării acesteia, în faţa întregei adunări a lui Israel: (Deuteronom 31:30)
,,Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele. (Deuteronom 32:1)
Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cîntării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el. (Deuteronom 32:44)
În ziua aceea, Debora a cîntat această cîntare, cu Barac, fiul lui Abinoam: (Judecatori 5:1)
Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cînta, da, voi cînta Domnului, Voi cînta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel. (Judecatori 5:3)
Şi cînd duhul trimes de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta cu mîna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca dela el. (1 Samuel 16:23)
Pe cînd veneau ei, la întoarcerea lui David dela omorîrea Filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cîntînd şi jucînd, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţînd strigăte de bucurie. (1 Samuel 18:6)
şi pe care a poruncit s’o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cîntarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului. (2 Samuel 1:18)
David şi toată casa lui Israel cîntau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu arfe, cu lăute, cu timpane, cu fluere şi cu ţimbale. (2 Samuel 6:5)
Eu sînt astăzi în vîrstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănîncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cîntăreţilor şi cîntăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul? (2 Samuel 19:35)
De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cînta spre slava Numelui Tău. (2 Samuel 22:50)
Iată aceia pe cari i -a pus David pentru cîrmuirea cîntării în Casa Domnului, de cînd a avut chivotul un loc de odihnă: (1 Cronici 6:31)
ei împlineau slujba de cîntăreţi înaintea locaşului cortului întîlnirii, pînă cînd a zidit Solomon Casa Domnului la Ierusalim, şi îşi făceau slujba după rînduiala care le era poruncită. (1 Cronici 6:32)
David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cîntînd şi zicînd din arfe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trîmbiţe. (1 Cronici 13:8)
Şi David a zis căpeteniilor Leviţilor să aşeze pe fraţii lor cîntăreţi cu instrumente de muzică, cu lăute, arfe şi ţimbale, şi să sune din ele cîntări răsunătoare, în semn de bucurie. (1 Cronici 15:16)
Cîntăreţii Heman, Asaf şi Etan aveau ţimbale de aramă, ca să sune din ele. (1 Cronici 15:19)
Chenania, căpetenia muzicii între Leviţi, cîrmuia muzica, fiindcă era meşter. (1 Cronici 15:22)
David era îmbrăcat cu o manta de in supţire; tot aşa erau îmbrăcaţi toţi Leviţii, cari duceau chivotul, cîntăreţii, şi Chenania, căpetenia muzicii între cîntăreţi, şi David avea pe el un efod de in. (1 Cronici 15:27)
În ziua aceea David a însărcinat pentru întîiaş dată pe Asaf şi fraţii săi să vestească laudele Domnului. (1 Cronici 16:7)
Cîntaţi, cîntaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui! (1 Cronici 16:9)
Cîntaţi Domnului, toţi locuitorii pămîntului! Vestiţi din zi în zi mîntuirea Lui; (1 Cronici 16:23)
Cu ei erau Heman şi Iedutun, cari aveau trîmbiţe şi ţimbale pentru ceice sunau din ele, şi instrumente pentru cîntări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau uşieri. (1 Cronici 16:42)
patru mii să fie portari, şi patru mii să fie însărcinaţi să laude pe Domnul cu instrumentele pe cari le-am făcut ca să -L prea mărim.“ (1 Cronici 23:5)
David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, cari prooroceau întovărăşiţi de arfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta. (1 Cronici 25:1)
Erau în număr de douăsute optzeci şi opt, cuprinzîndu-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cîntarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri. (1 Cronici 25:7)
şi toţi Leviţii cari erau cîntăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in supţire, stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, alăute şi arfe, şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi cari sunau din trîmbiţe; – (2 Cronici 5:12)
şi cînd cei ce sunau din trîmbiţe şi ceice cîntau, unindu-se într’un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trîmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente, şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!“ în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s’a umplut cu un nor. (2 Cronici 5:13)
Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cîntăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergînd înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: ,,Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!“ (2 Cronici 20:21)
În clipa cînd au început cîntările şi laudele. Domnul a pus o pîndă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, cari veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. (2 Cronici 20:22)
S’a uitat. Şi iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trîmbiţele erau lîngă împărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trîmbiţe, iar cîntăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cîntările de laudă. Atalia şi -a sfîşiat hainele, şi a zis: ,,Vînzare! Vînzare!“ (2 Cronici 23:13)
Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mînile preoţilor, Leviţilor, pe cari -i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cîntărilor, după rînduiala lui David. (2 Cronici 23:18)
A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rînduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi. (2 Cronici 29:25)
Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu (2 Cronici 29:26)
Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa cînd a început arderea de tot, a început şi cîntarea Domnului, în sunetul trîmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel. (2 Cronici 29:27)
Toată adunarea s’a închinat, au cîntat cîntarea, şi au sunat din trîmbiţe, pînă s’a isprăvit arderea de tot. (2 Cronici 29:28)
Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s’au plecat şi s’au închinat. (2 Cronici 29:30)
Astfel copiii lui Israel, cari se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, şapte zile, cu mare bucurie. Şi, în fiecare zi, Leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente cari răsunau în cinstea Lui. (2 Cronici 30:21)
Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviţilor, cari arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mîncat dobitoacele jertfite, aducînd jertfe de mulţămire, şi lăudînd pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. (2 Cronici 30:22)
Oamenii aceştia au lucrat cinstit în lucrul lor. Erau puşi supt privegherea lui Iahat şi Obadia, Leviţi din fiii lui Merari, şi a lui Zaharia şi Meşulam, din fiii Chehatiţilor. Toţi aceia dintre Leviţi, cari ştiau să cînte bine, (2 Cronici 34:12)
Cîntăreţii, fiii lui Asaf, stăteau la locul lor, după rînduiala lui David, lui Asaf, lui Heman, şi lui Iedutun, văzătorul împăratului. Uşierii deasemenea erau la fiecare uşă. N’au avut nevoie să se abată dela slujba lor, căci fraţii lor Leviţii au pregătit ce era pentru ei. (2 Cronici 35:15)
Ieremia a făcut un cîntec de jale pentru Iosia. Toţi cîntăreţii şi toate cîntăreţele au vorbit de Iosia în cîntecele lor de jale pînă în ziua de azi, şi au ajuns o datină în Israel. Cîntările acestea sînt scrise în ,,Cîntecele de jale.“ (2 Cronici 35:25)
afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Între ei se aflau două sute de cîntăreţi şi cîntăreţe. (Ezra 2:65)
afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cîntăreţi şi cîntăreţe. (Neemia 7:67)
La sfinţirea zidurilor Ierusalimului, au chemat pe Leviţi din toate locurile în cari locuiau, şi i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfinţirea şi sărbătoarea cu laude şi cîntări, în sunet de chimvale, alăute şi arfe. (Neemia 12:27)
Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda, şi am făcut două coruri mari. Cel dintîi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului. (Neemia 12:31)
şi fraţii săi, Şemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda şi Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor. (Neemia 12:36)
şi Maaseia, Şemaia, Eleazar, Uzi, Iohanan, Malchia, Elam şi Ezer. Cîntăreţii şi-au înălţat glasul, cîrmuiţi de Izrahia. (Neemia 12:42)
Căci odinioară, pe vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cîntăreţi şi cîntări de laudă şi de mulţămire în cinstea lui Dumnezeu. (Neemia 12:46)
Cîntă cu sunet de tobă şi de arfă, se desfătează cu sunete de caval. (Iov 21:12)
Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. (Iov 29:13)
Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor. (Iov 30:9)
Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cînta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt. (Psalmi 7:17)
Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cînta Numele tău, Dumnezeule Prea Înalte, (Psalmi 9:2)
Cîntaţi Domnului, care împărăţeşte în Sion, vestiţi printre popoare isprăvile Lui! (Psalmi 9:11)
cînt Domnului, căci mi -a făcut bine! (Psalmi 13:6)
Deaceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău. (Psalmi 18:49)
Scoală-te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cînta şi vom lăuda puterea Ta. (Psalmi 21:13)
Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, cari mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trîmbiţei, voi cînta şi voi lăuda pe Domnul. (Psalmi 27:6)
Cîntaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt! (Psalmi 30:4)
pentruca inima mea să-Ţi cînte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda! (Psalmi 30:12)
Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire. (Psalmi 32:7)
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cîntarea de laudă. (Psalmi 33:1)
Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi -L cu alăuta cu zece coarde. (Psalmi 33:2)
Cîntaţi -I o cîntare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre! (Psalmi 33:3)
Mi -a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s’au temut, şi s’au încrezut în Domnul. (Psalmi 40:3)
Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi! Cîntaţi Împăratul nostru, cîntaţi! (Psalmi 47:6)
Căci Dumnezeu este împărat peste tot pămîntul: cîntaţi o cîntare înţeleaptă! (Psalmi 47:7)
Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sîngelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. (Psalmi 51:14)
Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, şi voi suna din instrumentele mele. (Psalmi 57:7)
Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri. (Psalmi 57:9)
Dar eu voi cînta puterea Ta; disdedimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu. (Psalmi 59:16)
O, Tăria mea! pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare. (Psalmi 59:17)
Atunci voi cînta neîncetat Numele Tău, şi zi de zi îmi voi împlini juruinţele. (Psalmi 61:8)
Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sînt plin de veselie la umbra aripilor Tale. (Psalmi 63:7)
Cîntaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre. (Psalmi 66:2)
Tot pămîntul se închină înaintea Ta, şi cîntă în cinstea Ta, cîntă Numele Tău. – (Psalmi 66:4)
Se bucură neamurile şi se veselesc; căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire, şi povăţuieşti neamurile pe pămînt. – (Psalmi 67:4)
Cîntaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin cîmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! (Psalmi 68:4)
În frunte merg cîntăreţii, apoi ceice cîntă din instrumente, în mijlocul fetelor cari sună din timpane. (Psalmi 68:25)
Cîntaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pămîntului, şi lăudaţi pe Domnul! -(Oprire). (Psalmi 68:32)
Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cîntări, şi prin laude Îl voi preamări. (Psalmi 69:30)
Şi te voi lăuda în sunet de alăută, Îţi voi cînta credincioşia. Dumnezeule, Te voi lăuda cu arfa, Sfîntul lui Israel! (Psalmi 71:22)
Cînd Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul, pe care mi l-ai izbăvit; (Psalmi 71:23)
Eu însă voi vesti pururea aceste lucruri; voi cînta laude în cinstea Dumnezeului lui Iacov. (Psalmi 75:9)
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al lui Asaf.) Cîntaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov! (Psalmi 81:1)
(O cîntare a lui Etan, Ezrahitul.) Voi cînta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta. (Psalmi 89:1)
(Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte, (Psalmi 92:1)
Veniţi să cîntăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stînca mîntuirii noastre. (Psalmi 95:1)
Cîntaţi Domnului o cîntare nouă! Cîntaţi Domnului, toţi locuitorii pămîntului! (Psalmi 96:1)
Cîntaţi Domnului, binecuvîntaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mîntuirea Lui! (Psalmi 96:2)
(Un psalm.) Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel sfînt I-au venit în ajutor. (Psalmi 98:1)
Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pămîntului! Chiuiţi, strigaţi, şi cîntaţi laude! (Psalmi 98:4)
Cîntaţi Domnului cu arfa, cu arfa şi cu cîntece din gură! (Psalmi 98:5)
(Un psalm de laudă.) Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pămîntului! (Psalmi 100:1)
(Un psalm al lui David.) Voi cînta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cînta. (Psalmi 101:1)
Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri. (Psalmi 104:12)
Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. (Psalmi 104:33)
Cîntaţi, cîntaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui! (Psalmi 105:2)
(O cîntare. Un psalm al lui David.) Gata îmi este inima să cînte, Dumnezeule! Voi cînta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! (Psalmi 108:1)
Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cînta printre neamuri. (Psalmi 108:3)
Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m’a mîntuit. (Psalmi 118:14)
Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba de cîntări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: ,,Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!“ (Psalmi 126:2)
Cei ce samănă cu lăcrămi, vor secera cu cîntări de veselie. (Psalmi 126:5)
Cel ce umblă plîngînd, cînd aruncă sămînţa, se întoarce cu veselie, cînd îşi strînge snopii. (Psalmi 126:6)
Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cîntaţi Numele Lui, căci este binevoitor. (Psalmi 135:3)
Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!“ – (Psalmi 137:3)
Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin? (Psalmi 137:4)
(Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. (Psalmi 138:1)
Dumnezeule, Îţi voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde. (Psalmi 144:9)
Să se trîmbiţeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, şi să se laude dreptatea Ta! (Psalmi 145:7)
Voi lăuda pe Domnul cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. (Psalmi 146:2)
Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, şi se cuvine să -L lăudăm. (Psalmi 147:1)
Cîntaţi Domnului cu mulţămiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu arfa! (Psalmi 147:7)
Lăudaţi pe Domnul! Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, cîntaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! (Psalmi 149:1)
Să laude Numele Lui cu jocuri, să -L laude cu toba şi cu arfa! (Psalmi 149:3)
Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor! (Psalmi 149:5)
Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, şi sabia cu două tăişuri în mîna lor, (Psalmi 149:6)
Ca unul care îşi scoate haina pe o zi rece, sau varsă oţet pe silitră, aşa este cine cîntă cîntece unei inimi în nenorocire. – (Proverbe 25:20)
pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit, (Ecclesiast 12:4)
Voi cînta Prea Iubitului meu, cîntarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o cîmpie foarte mănoasă. (Isaia 5:1)
Cîntaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pămîntul!“ (Isaia 12:5)
S’a dus bucuria şi veselia din cîmpii! Şi în vii, nu mai sînt cîntece, nu mai sînt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. -,,Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules. (Isaia 16:10)
,,Ia arfa şi străbate cetatea, curvă dată uitării; cîntă bine, cîntă-ţi cîntecele de mai multe ori, ca iarăş să-şi aducă lumea aminte de tine.“ (Isaia 23:16)
Ceilalţi însă, cari vor mai rămînea, îşi înălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului. (Isaia 24:14)
În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: ,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură. (Isaia 26:1)
În ziua aceea, cîntaţi o cîntare asupra viei celei mai alese: (Isaia 27:2)
Voi însă veţi cînta ca în noaptea cînd se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stînca lui Israel. (Isaia 30:29)
Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cîntece de biruinţă. O bucurie vecinică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi! (Isaia 35:10)
Domnul m’a mîntuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din coardele instrumentelor noastre, în Casa Domnului.“ (Isaia 38:20)
Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, cîntaţi laudele Lui pînă la marginile pămîntului, voi cari mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor! (Isaia 42:10)
Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi -a arătat slava în Israel. (Isaia 44:23)
Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.“ (Isaia 49:13)
Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţămiri şi cîntări de laudă. (Isaia 51:3)
,,Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. (Isaia 52:8)
Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărămături ale Ierusalimului! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi răscumpără Ierusalimul. (Isaia 52:9)
,,Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi de cît fiii celei măritate, zice Domnul.“ (Isaia 54:1)
Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din cîmpie vor bate din palme. (Isaia 55:12)
Iată că robii Mei vor cînta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veţi striga, de durerea pe care o veţi avea în suflet, şi vă veţi boci, de mîhnit ce vă va fi duhul. (Isaia 65:14)
Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui în bucurie. (Isaia 65:18)
Cîntaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mîna celor răi.“ (Ieremia 20:13)
Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cîntaţi laude, şi ziceţi: ,Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!“ (Ieremia 31:7)
Ei vor veni, şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grîu, la must, la untuldelemn, la oi şi boi, sufletul le va fi ca o grădină bine udată, şi nu vor mai tînji. (Ieremia 31:12)
Şi astfel, s’a dus bucuria şi veselia din cîmpiile şi din ţara roditoare a Moabului.“ ,,Am secat vinul din teascuri-zice Domnul-;nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sînt strigăte de război, nu strigăte de bucurie. (Ieremia 48:33)
Iată că tu eşti pentru ei ca un cîntăreţ plăcut, cu un glas frumos şi iscusit la cîntare pe coarde. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc de loc. (Ezechiel 33:32)
Acolo, îi voi da iarăş viile, şi valea Acor i -o voi preface într’o uşă de nădejde, şi acolo, va cînta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua cînd s’a suit din ţara Egiptului. (Osea 2:15)
Depărtează de Mine vuietul cîntecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! (Amos 5:23)
Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică. (Amos 6:5)
În ziua aceea, veţi ajunge de pomină, veţi boci, şi veţi zice: ,,S -a isprăvit! Sîntem pustiiţi cu desăvîrşire! Partea de moştenire a poporului meu trece în mîna altuia! Vai! cum mi -o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului…!“ (Mica 2:4)
Rugăciunea proorocului Habacuc. (De cîntat în felul cîntecelor de jale). (Habacuc 3:1)
eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele! (Habacuc 3:18)
Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! (Tefania 3:14)
Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. (Tefania 3:17)
Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.“ (Zaharia 2:10)
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: …Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!“… (Zaharia 8:19)
0 Comments